Mamă de doi (sau cum e să ai Soarele și Luna sub același acoperiș)

Mica, Misuuuunaaa, te-ai trezit? Vrei sa te joci cu bebelușul al tăăăăău?” zice Mihnea de dimineață, afundându-și degetul arătător în obrazul ei grăsuț și aducându-i jucăria la pat. Eu mai să mă înec cu ceaiul, dar nu zic nimic. Apoi încep un joc în care Mihnea îi dă cu un pluș peste cap și râd amândoi. Sunt aproape sigură că se va termina în lacrimi, dar îi las în pace. Mai târziu vin împreună spre bucătărie, strigându-mă entuziasmați. Ochișorii oblici ai Micăi erau aproape închiși de bucurie în timp ce spunea „Mami, muțele, muțele” și arăta spre mânuțele lor împreunate. Până și Mihnea se mira parcă. Pentru ca nu a fost mereu așa. Și știu că nu va fi așa în fiecare zi. Dar vreau să țin minte ziua de azi, prima zi de dragoste frățească vădită. El – 3 ani și 3 luni, ea – 1 an si 10 luni. Să mai zic că la prânz, când Mica a adormit în cărucior, Mihnea a ținut să o pupe în somn? Încă de trei ori, până i-a ieșit țocul perfect. Mi-am înăbușit totuși chiotul triumfător, ba chiar m-am uitat în cealaltă parte: dacă o pupă, sa fie pentru că vrea el, nu ca să-mi facă mie o bucurie.

Știu că familia nu ți-o alegi, o aleg alții pentru tine. Eu le voi fi mereu recunoscătoare alor mei pentru că mi-au dăruit o soră, sau, mai bine zis, că m-au dăruit pe mine ei. Până să îmi fac propria familie, ea a fost stâlpul meu de sprijin, busola la care apelam în momentele de rătăcire, varianta mea mai frumoasă (ah, până și căsuța ei era mereu mai frumoasă, când ne  jucam de-a viața de oameni mari), confidenta, deschizătoarea de drumuri. Și încă e multe din acestea. Cu ea am împărțit totul, și nu mă refer la jucării (câte aveam pe atunci) sau la haine, ci la lucruri importante – aceiași părinti, bunici, unchi și veri, aceleași bucurii, aceleași angoase. Ea mă cunoaște perfect, suntem din același aluat. Și e tare bine să ai pe cineva din același aluat cu tine. De fapt, să nu fii niciodată singur.

În familia extinsă sunt înconjurată de modele de frați apropiați. Cel mai bun prieten al tatălui meu e fratele său. Iar pe ultima foaie din biblia veche a bunicii, mama lor, sunt notați cei nouă frați din familia ei, numele, data nașterii și a morții. Bunica le-a supraviețuit tuturor și abia așteaptă sa ne povestească despre fiecare în parte, Adam, Aurel, Saveta, Ana… Apoi și la mama, în familia ei numeroasa, frații s-au crescut unii pe alții, s-au ținut în școli.

Vlad, soțul meu, are un frate mai mare. Mi-l amintesc pe Alex într-o dimineață de petrecere, acum vreo 10 ani, în sufrageria lor inundată de aburi de alcool, avertizându-mă: ai grijă, El e familia mea.

Mi-a fost întotdeauna foarte greu să înțeleg o relație frățeasca lipsită de dragoste, de apropiere. Cred că ceva e greșit acolo, că s-a greșit undeva, că e mare păcat.

E de la sine înțeles că am plănuit dintotdeauna un al doilea copil. Nici o clipă nu am ezitat. Însă nu am fost pregătită să aștept mai mult de un an jumate prima îmbrățișare frățească sinceră.

Scriu ce am învățat, ce am făcut bine și ce am greșit, ce simt acum.

Am învățat că un copil, dacă este lăsat să își exprime sentimentele, nu se arată mereu entuziasmat de sosirea unui frate mai mic, probabil depinde si de fire, si de varsta si de zeci de alti factori. In orice caz, Mihnea a fost departe de a dori să ia bebelușul în brațe. La prima întâlnire a vrut să o tragă jos din pat, de picioare. Nici nu și-a arătat vreodată interesul de a mă ajuta cu schimbatul, cu îmbrăcatul. De fapt, era încă atât de mic, un an și șapte luni, un bebeluș el însuși. Cred că vreo opt luni a ignorat-o, pur și simplu. Asta în cel mai bun caz. Multa vreme după ce a învățat cât de cât să vorbească, Mihnea nu i-a pronunțat numele. Ne-am dat seama că e importantă, totuși, pentru el, abia când o persoană venită în vizită i-a propus în glumă sa plece cu surioara lui. Mihnea a izbucnit într-un plâns disperat: Mica a meaaaa, a meaaa!

Am învățat că e greu să fii frate mai mare. Nici să fii frate mai mic nu e chiar floare la ureche, pentru că e apăsător uneori să ai un model de urmat, însa cred ca e mai simplu în general.

Mă felicit pentru faptul că i-am alăptat pe amândoi, ar fi fost prea mult pentru el să piardă, în detrimentul ei, și partea asta a relației noastre.

Mă bucur că am purtat-o pe Mica de când avea doua zile. Asta mi-a lăsat două brațe libere pentru Mihnea, nelipsind-o pe ea deloc de căldura și de prezența mea. Îmi pare rău, însă, că nu m-am jucat și mai mult cu el, că nu am coborât-o mai des pe Mica din wrap, ca să fiu doar a lui mai multă vreme.

Îmi pare rău pentru suferința lui Mihnea la nașterea surioarei lui. Mă felicit însă că am înțeles reacțiile lui ca normale, că nu l-am învinovățit aproape niciodată, în ciuda presiunilor externe. I-am explicat mereu că ea suferă, că eu sufăr, că lovind-o nu rezolvă nimic. Că știu că uneori ar vrea să nu o aibă în preajmă. Plâng pentru toate îmbrâncelile și mușcăturile pe care le-a încasat Mica. Dar am știut sa văd durerea la amândoi.

Îmi vine să urlu de neputința de a mă dubla. El vrea să facem curse de mașini, lupte greco-romane, să se cațere pe vârful cel mai înalt (și eu, totuși, vreau să fiu prin preajma). Ea vrea să se dea pe leagăn, să se plimbe, să taie pâinea cu cuțitul singură (și eu, totuși, vreau să fiu prin preajma).

Când îi prind pe amândoi pe același metru pătrat, îmi place să le țin capul fiecăruia pe câte un umăr și să le spun: „sunteți iubirile mele, sunteți Soarele și Luna, sunteți tot ce am eu mai scump”. Dar înțeleg ei mesajul? Știu ei că, pentru mine, Soarele și Luna sunt la fel de importante? Un astrolog m-ar contrazice. Dar el nu îi știe pe Mica și pe Mihnea.

20140123_162323

Îmi e clar ca există iubire între ei. Îmi e la fel de clar că nu a fost la prima vedere, că s-a insinuat încet, în timp ce s-au descoperit: un zâmbet azi, o jucărie împărțită mâine, o boacănă în complicitate poimâine… Da, în ceea ce privește liniștea, atenția părinților, spațiul și chiar integritatea fizică ale fiecăruia, au existat și încă mai există sacrificii. Dar câștigul e mare: au un prieten pe viață, au un sprijin, au la comun cu cineva extrem de multe lucruri, și asta nu poate fi decât eliberator.

Apoi, fiecare primește și ceva în plus. Mihnea are pe cineva care îl privește ca pe un supraom, care îl adoră necondiționat. Are de la cine să învețe despre ajutor, despre compasiune. Mica are un apărător, un deschizător de drumuri (cine s-ar fi gândit că ea, prudenta, va învăța să se scufunde în piscină înainte de a învăța bine să meargă? Doar ca să facă ca el). El îi dă curajul să încerce lucruri noi, de la care poate ar opri-o firea ei conservatoare.

Și-apoi, ca bonus, cât de norocos să fii să știi de acasă cu ce ‘se mănâncă’ fetele si cu ce ‘se mănâncă’ băieții?

 ***

A fost și încă e greu. Mai greu decât cu unul, de zece ori mai simplu decât cu trei. Merită? Cred că da. Nu avem certitudini (dar oricum mie nu îmi plac certitudinile). Zece exemple de frați apropiați din jurul nostru nu ne garantează ca și ei vor fi la fel. Dar ajută. Poate.

Nu pot decât să sper că o să își aducă unul altuia mereu sentimentul de Acasă, așa cum trăiesc eu când sunt cu sora mea. Azi a fost o zi bună, cred că suntem pe drumul cel bun.

Advertisements

12 thoughts on “Mamă de doi (sau cum e să ai Soarele și Luna sub același acoperiș)

  1. sosetuta si ciorapel…sox, sau cum va alintati voi doua oare?!…tu cu andre ma refer aici 🙂
    foarte frumos articolul, iar copiii vostri sunt superbi, cel putin in fotografii 🙂

  2. si eu sunt tata de doi :)) si ai mei baieti ( 2 ani jumate si 4 ani jumate ) se iubesc foarte mult si pe langa harjoneli au si momentele lor de tandrete…

  3. Ce frumos ai scris, Adela! Intr-adevar, este greu pentru cel mare sa fie frate mai mare, dar nu sunt in totalitate de acord cu faptul ca un copil, daca este lasat sa-si arate sentimentele, nu se arata prea incantat de venirea unui frate mai mic. Nu stiu cum va fi in realitate si imi este putin teama din pricina asta, dar Degetzica nu mai poate de drag pentru fiinta asta mica, inca nenascuta, din burta mea. Si-mi spune aproape zilnic cum o sa-l schimbe ea si o sa-i faca baie si o sa-i faca si o sa-i dreaga, desi eu nu am insinuat nimic, niciodata si nici nu ma astept la asta. Multa lume spune ca-i vorba de instinct matern aici si poate ca are dreptate, nu stiu ce sa zic. Vad doar ce-i la noi, in familia noastra, si ma rog sa tina. Si de n-o tine, sa ne ajute cineva sa iesim cu mintile intregi din asta. 🙂

    • Maria draga, multumesc! Cred ca ai dreptate, sa stii ca si eu am ezitat la fraza aceea. Uite ca am modificat rapid, de pe telefon. Cred ca asa e mai corect. Te pup si ii doresc Degeticii tale zile senine la venirea iubitului fratior!

  4. nu am frati/surori, desi mi-am dorit intotdeauna
    poate acesta e si motivul pentru care mi-am dorit doi copii: ca sa se joace impreuna, sa creasca impeuna, sa fie alaturi unul de altul cand vor fi mari
    citind ce ai scris tu,ii inteleg mai bine pe copiii mei: fetita are aproape 7 ani, baietelul abia a implinit 5 ani – uneori e dificil sa fie sora mai mare, asa cum e dificil sa fie fratele mai mic.dar de multe ori (cele mai multe cazuri) e bine sa fie DOI, se joaca, cel mic invata de la cea mare…..e minunat!

  5. Intr-adevar, se cearta, se bat, se-mping, nu doar pe jucarii, ci si pe aer. Daca plange unul si vrea afectiunea mea, instantaneu si celalalt se preface, doar doar il iau pe el. Si atunci? Pe cine sa aleg? Daca e grav, il iau in brate pe cel care are dreptate. Daca nu este nimic grav, ma pun in genunchi, intre ei si le explic cum trebuie sa se iubeasca, sa fie frati, sa nu se mai certe. Este un an si 2 luni diferenta intre ei. MIhnea are 3 ani si 2 luni, iar Rares a facut 2 ani acum 3 zile. Mi se rupe sufletul cand ii vad ca nu se inteleg. Cu toate aste, sunt si clipe frumoase. Se iau in brate dimineata si se pupa. Se pupa seara cand se intalnesc dupa o zi de gradinita si de cresa. Se invata unul pe altul diverse. Iar Rares, mancaciosul, cand e vorba de mancare striga in gura mare “Mishaaaaa a masaaaa!!!!!!” Rares este “Bebe” pentru Mihnea, chiar daca a crescut si vorbeste, tot bebe a ramas. Stiu ce inseamna sa ai Soarele si Luna in casa. Este minunat.

  6. Frumos post. imi place mult cum scrii. Si eu sper ca fetele mele sa aiba sentimentyl de acasa asa cum eu si sora mea il avem.

    PS: As vrea sa iti primesc postarile pe mail dar nu gasesc unde as putea sa fac asta.

  7. M-am bucurat nespus sa citesc cele scrise de tine, sunt prietena mai de demult cu sotul tau (adela floroi), o singura data ne-am intalnit cand era doar Mihnea si atunci mi-ati parut la fel de minunati precum ai povestit aici. Va doresc sa o tineti tot asa, quality time!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s