Restaurante children friendly. Cer prea mult?

Intrăm, încercăm să găsim o masă într-un colț mai ferit, o vânăm pe cea care are băncuță, dacă există. Ne așezăm, cerem scaun înalt, deși știm că nu o să îl folosim prea mult. Ni se aduce meniul. Sărim peste meniul de copii, când există. Acolo se adună de obicei fast fast-food-ul: cartofi prăjiți, fish sau chicken fingers, paste simple cu sos de roșii (ma întreb câteodată dacă doar cei mari au dreptul la o carne, un pește la grătar, o friptură, o pastă cu ingrediente faine, legume la cuptor. Nu ar fi mai simplu și mai sănătos ca meniul de copii să fie pur și simplu o cantitate mai mică din diversele feluri de pe meniul principal?).

Dacă avem noroc, copiii stau liniștiți până comandăm. În zilele mai puțin norocoase, îi strig în fugă lui Vlad ce să comande pentru mine, în timp ce încerc să recuperez un copil care o ia în sus pe scări sau se urcă pe bar.

Apoi mâncăm pe rând, pe fugă. Pe copii reușim să îi ținem la masă încă alte 10 minute, cât le trebuie să se sature.

Sună cunoscut cuiva?

Problema e că ne place să mâncăm la restaurant, ne place să ieșim. Ne încăpățânam să nu devenim casnici pentru următorii 15 ani. Dar nu vrem nici să stăm la masă doi părinți, doi copii și două tablete. Vrem să rămână o masa în familie. Însă pentru copii e mult să stea în fața farfuriei peste o jumătate de oră. Este egoista dorința asta? Nu, pentru că vrem să le placă și lor. Vrem să avem unde hrăni copiii într-o ambianță plăcută când suntem în oraș, în alte locuri decât binecunoscutele lanțuri de fast-food (sau chiar magazine de mobila), altfel foarte child-friendly.

Am început să îmi dau seama că se poate altfel odată ajunși în Oman, când am făcut cunoștință cu restaurantele care aveau și o family room. Nu e nimic deosebit acolo, nici nu știu dacă există pentru nevoia femeilor de a se simți mai puțin expuse (deși merg și bărbații), sau pur și simplu pentru a nu invada tot restaurantul cu copii gălăgioși. Acel family room e o sală separată în restaurant, unde nu se fumează, cu mese și scaune normale, fără loc de joacă, jucării sau ceva asemănător. Noua ne plăcea sa mergem la un restaurant iranian unde se servea bufet (perfect pentru copii înfometați), în family room unde era un acvariu mare cu pești, o colivie cu papagali, un pârâiaș artificial decorativ și zâmbete pe fețele chelnerilor. Mai ales acelea, indiferent de cantitatea de mâncare dată pe jos, de vreun chiuit, de vreun copil intrat cu picioarele în apă.

În Qatar am găsit un restaurant fain. Cu o terasă mare, lângă care este amenajat un loc de joacă. Copiii stau pe lângă noi 20 de minute până se satură de mâncat, apoi merg la joacă și noi îi urmărim de la masă. Fain de tot, pentru toți.

 Locul de joaca din fata restaurantului Oriental Pearl, în Doha:

Image

 

 Dacă mă întreabă cineva, prefer acela cu family room. Pentru noi nu e nevoie de loc de joacă dacă copii pot mânca în ritmul și felul lor, punându-și singuri apă în pahar, jucându-se cu solnița (cu toate ‘pierderile colaterale’ acceptate, fără stress) și se pot plimba nestingheriți printre mese. Dar asta e pentru noi, părinții mai…hipioți.

 Ok, nu ai loc de joacă afară, nu ai curte. Bun, nu ai nici spațiu pentru o family room, și nici nu vrei să îți alerge copii printre mese. Fie, nu poți delimita printr-un perete spațiu de nefumători cu cel de fumători (să zicem că, o dată la multă vreme, părinții acceptă să intre cu copilul într-un loc cu ceva fum). Dar poți pune într-un colț o masă mică cu trei scăunele, sau un panou de joacă, patru jucării și niște carioci. Să zicem că nu ai spațiu nici pentru asta, sau nu permite decorul. Atunci cumpără zece mașinuțe și 5 animale de plastic, o cutie de creioane colorate și niște hârtie, fă rost de niște cărți pentru copii, împrumută-le la masă. Lucrurile noi îi încântă pe copii, sunt mai interesante decât cele pe care le luăm de acasă. Cei mici vor fi încântați. Și părinții nu își doresc decât asta. O jumătate de oră liniștită la restaurant, cu o conversație normală și un fel de mâncare luat fără întreruperi, zâmbete pe fețele copiilor – toate acestea sunt mai importante decât ce e în farfurie. Chiar și clienții fără copii îți vor mulțumi. Dacă ai încerca, proprietarule de restaurant fără pretenții de stele Michelin, s-ar putea să fii surprins. Investiția e mică, beneficiile de imagine sunt mari. Ăștia cu copii și cu chef de ieșit din casă suntem multi și știm să ducem veștile bune mai departe.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s