Intre femei

Am reînceput cursul de arabă. În seara asta, prima ședință. După trei luni de curs in Muscat, trec acum la nivelul următor, la care învăț alfabetul. Marea diferență față de ce făceam în Oman nu stă însă în cursul în sine, ci în organizare. Acolo făceam cursurile la Institutul Cultural Franco-Omanez, o vilă veche care te transporta direct în Europa. Îmi amintea perfect de vila din Cluj în care aceeași instituție, de data asta fraco-română, m-a învățat franceza. Atmosfera cursului degajată, profesorul omanez simpatic, plin de glume. Doar dijdașa albă și turbanul pe care le purta contrastau cu grupul acela vesel de occidentali (plus doi pakistanezi și un nigerian) de toate vârstele, femei și bărbați. Dar asta nu făcea decât să adauge o notă în plus la atmosfera pestriță. Aici, în Doha, cursul are loc la Institutul Fanar, instituție care vrea să faciliteze învățarea limbii arabe și, printre altele, înțelegerea islamului.

Clasele au loc la etajul de femei al clădirii, în care ai acces cu un lift pentru femei, luat dintr-un hol doar pentru femei, în care ajungi dacă treci printr-o ușă pe care scrie mare și cu multe semne de exclamare ‘doar pentru femei’. Pentru cei cărora tot nu le este clar, e pusă și poza unui cap înfășurat în văl. Automat îmi trag eșarfa mai tare peste umeri, de frică să nu sar prea tare în ochi. Oricum, mereu mă simt dezbrăcată în țara asta.

Suntem vreo 20 femei în grupa. Din Pakistan, Malaezia, Filipine, India, Mexic, Franța, Anglia, Olanda, România…. Jumătate sunt musulmane, multe poarte abaya sau jallaabiyya. Unele au pe cap modelul de eșarfă care se trage și peste față, burqua, prin care se vad doar ochii. Altele, poartă o eșarfă dintr-un voal fin, negru, care acoperă fața complet. Câteva se mulțumesc cu hijaab, un batic tot din voal, de regulă negru pe aici, care ascunde doar părul.

Dacă le-aș fi văzut pe stradă pe cele care poartă vălul complet peste față aș fi spus că sunt toate femei de aici, din Golf. Nu mi-aș fi închipuit că în spatele vălului poate să se ascundă o față cu trăsăturile altei rase. O femeie care, poate, nici nu vorbește araba. Dar, de fapt, ce știu eu? Încă privesc orice femeie învăluită în negru din cap pana în picioare (la propriu) ca pe un mister ambulant. Acel veșmânt care lasă să se vadă din când în când o încheietură de mână delicată, decorată cu henna, și de care atârnă, de multe ori, o poșetă dintre cele mai scumpe. Mi-au trebuit luni să mă educ să nu îmi mai întorc privirea după ele.

Bineînțeles, aici fețele sunt descoperite. Suntem intre femei.

Între femei! Eu, care nu am cautat niciodată ipostaza asta. Eu care, la o bere în jurul mesei, mă întorc automat către conversația băieților. Dacă nu se întâmplă să am lângă mine o prietenă bună sau o altă femeie cu care să am o pasiune comună (în afară de pasiunea pentru proprii copii…), prefer grupurile mixte. Mă atrag mai mult conversațiile de bărbați cu glumele lor, cu stilul lor degajat de a vorbi despre orice, cu modul lor necomplicat de a sta de vorbă, cu înțepăturile lor prietenești.

Oricum, în Golf nici nu se pune problema de a discuta cu vreun bărbat. Am făcut câteva gafe care m-au învățat minte. Asa că, dacă nu se face sa vorbești cu Ei, iar cu Ele nu poți să începi o conversație (cine ar putea începe o conversație cu o bucată de voal negru?), nu îmi rămâne decât să mă limitez la banale discuții cu occidentalii.

Dar să revin la curs.

Profesoara e îmbrăcata în abaya, are o față blândă, completată perfect de burtica însărcinată. Poartă și ea acel văl care îi acoperă total fața în lume. Aici e ridicat deasupra capului, pe care stau acum cel puțin 3 straturi de material negru, de lungimi diferite. Din minut în minut, ca toate femeile pe care le vad purtând hijaab, își duce mana la cap să își aranjeze materialul în jurul feței, sub bărbie sau la frunte, imediat sub linia parului.

Asadar, alfabetul: Alif, Baa’, Taa’, Thaa’, … 20 glasuri din aproape la fel de multe limbi materne diferite încercând să îmblânzească în cor acel Khaa care dă dureri de gât. După o jumătate de oră se aude în încăpere cântarea Isha’a, chemarea la a 4a rugăciune a zilei. Câteva femei se foiesc, îngrijorate. Profesoara le liniștește: it’s ok to go for Salah. O treime din clasă se ridică și pleacă. Câteva europence ne uitam uimite. E clar că merg în camera de rugăciune, dar ne e greu să înțelegem că s-a oprit cursul de îndată ce a cântat moscheea. Profesoara se apleacă sub catedră și își scoate covorul pe care îl desfășoară acolo, în fața clasei, și își începe nestingherită plecăciunile.

Colega olandeza din spate dă din umeri: „everything is possible in this country”. Apoi intrăm în vorbă. Are patru copii, mici, între 2 și 8 ani. Începem o conversație pe un ton rapid, ca și cum trebuie să ne spunem totul în 8 minute jumate. Eu am doi’. ‘Lucrezi?‘ ‘Nu, eu stau acasă cu ei. Tu?‘ ‘Da, mi-am luat de lucru part time, dar e nu îmi place ce fac, apoi sunt plătită prost, cam cât o plătesc pe bonă. Abia reușesc să îi duc pe cei trei copii mai mari la grădiniță și scoală. Cea mica ar mai dormi dimineața, trebuie sa o trezesc. Pe ea o ia bona de la grădiniță, pe ceilalți îi iau eu. La vară nu știu ce facem, o să vină bunicii să îi ia, apoi merg eu sa stau puțin cu ei, apoi merge taică-su, apoi îi trimitem într-o tabără de sailing, ceva. Dar ne întrebăm: pentru ce toate astea? Merită? De ce i-am mai făcut dacă nu stam cu ei? Chiar aseară discutam asta cu soțul meu șiGata rugăciunea. Femeile se întorc pe rând în clasă, profesoara și-a înfășurat covorul. Au trecut zece minute, eu deja am o relație cu femeia de lângă mine, căreia nici nu îi știu numele. Dar se pare că împărtășim aceleași dileme, aceleași bătăi de cap… frământări de mame muncitoare.

Reluam: Kaaf, Laam, Meem, Noon…

Continuam. 20 de glasuri de femei, cam tot atâtea accente diferite, atâtea limbi care se contorsionează la nemilosul și imposibilul Aayn…

 

Nu a fost rea prima oră surghiunită între femei. Chiar le aștept cu nerăbdare pe următoarele. Vreau să le cunosc mai bine pe aceste femei în negru, vreau să le înțeleg. Să văd de ce am mai multe în comun cu femeia neînvăluită din spatele meu, sau de ce mi se pare așa. Doar pentru că nu poartă văl, vine în pantaloni și e tunsă scurt? Pentru ca e din Europa? (acasă fiind, Olanda mi se pare așa de departe. De ce aici fraternizăm?). Sau poate nu am ce să înțeleg. În definitiv, sub abaya sau jallaabiyya, femeile învăluite au aceiași jeansi, aceleași tricouri de la mall. Sub hijaab sau burqua aceleași dileme, aceleași frici, aceleași dorințe. Sau nu? În sfârșit, obligată să stau între femei, poate am sa reușesc să dezleg niște mistere ambulante.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s